Ca la nebuni

De fi-e-ca-re data cand ma duc sa platesc intretinerea e show. Ar trebui sa o platesc mai des, in rate, sa ma duc in fiecare joi sa stau la coada la nenea administratorul in scara B ca e ca la stand-up comedy. Serios, daca e cineva care n-are ce face joi seara, il invit cu drag in uscatorie la o portie de ras pe infundate dupa usa. De cand stau in the crackhouse am platit de 3-4 ori taxele si de fiecare data s-a meritat: barbati care faceau schimb de retede de drob si de sfaturi de cum sa-si creasca fetele pubere, o tanti care se conversa cu pudelul ei, Pufi, un chinuit cu ochii bulbucati de la motul pe care stapana i-l prinsese in frunte cu un elastic de par. M-am intalnit cu vecina care mi-a spart cheful la 4 dimineata si m-a parat sefului de scara ca sunt destrabalata. Am prins discutii despre securitare si despre "ei" si am invatat cum sa ma port daca am ceva de reclamat la vreo institutie de stat: sa-i iau tare si sa-i dau cu amenintarile. Am primit saci de gunoi din partea primarului sectorului sase. Si toate astea pe langa discutiile standard intr-un cartier de pensionari: pensii mici, dureri de spare, vremuri grele.

Azi am fost sa platesc taxele. Cand am ajuns acolo, toata lumea urla, ca de obicei. Iesise tipa care sta in chirie langa uscatorie, o pitipoanca de vreo douaj de ani, si tocmai se lua in gura cu seful de scara ca vorbeste prea tare langa usa ei. Cearta clasica gen "haide dom'le" devenise una personala cu "hai ma", caci se pare ca nu era prima data cand se luau in gura. Si da-i cu handicapati, cu familie, cu jecmaneala, cu amenintari, cu jigniri si atacuri. Tipa, cam prostuta, nu intelegea ca nu e ok sa arate cu degetul catre el, sa-l tutuiasca si sa-i zica sa taca din gura ca-i doar un angajat iar el nu se lasa mai prejos: urla in gura mare ca el nu urla, el vorbeste normal. Dupa vreo 10 minute si cateva fraze patriotice de genul "asociatia de locatari e ca un organ viu, ea lucreaza in fiecare zi pentru noi toti", tipa renunta, la fel ca ala din spatele meu de la coada care se pare ca lasase mancarea pe foc.

All in all e distractiv sa stai in blocul asta. Iti da garantia ca esti ok, ca esti om normal. You may live in the crackhouse, dar altii fumeaza in scara blocului tau, you may scream like a little girl, dar sunt altii muuuult mai isterici decat tine.

eu sao muito confuso

Acum cateva saptamani ma intorceam cu marv de la sibiu cu trenul si ca sa treaca timpul mai usor si mai productiv rasfoiam un ghid de conversatie romano-portughez. eram intr-un rapid fara compartimente si, dupa bunul obicei, am enervat tot vagonul cu propozitii naive in portugheza care sunau ca si cum ne bitcheneam around ca doua mulheres de mahala. am tinut-o asa for a while, pana m-am plictisit si m-am impacat cu gandul ca nu o sa ajung sa castig foarte multi bani pentru ca stiu o limba exotica iar in lisabona va trebui sa cer cafea in engleza. in urmatoarele zile am mai tot vazut ghidul prin casa aruncat aiurea dar chiar nu ma simteam motivata sa pun mana pe el.

buuuun... dam putin fast-forward si ajugem la noaptea trecuta cand am visat ca faceam parte din ceva trib razboinic aflat in pragul unei batalii importante. asta am vistat, ok?! si nu, nu m-am uitat la xena inainte sa adorm. anyway, seful tribului a venit la mine si mi-a dat a veeery important assignment sa duc ceva celor mai viteji dentre viteji. zis si facut. m-am dus tantosa la razboinicul cel mai razboinic, the alpha male, si cand sa-i dau ce trebuia sa-i dau, gagiul imi zice ceva pe portugheza. faza la are eu ridic o spranceana, ma uit spre public si zic: you have got to be kidding me.

m-am tot intrebat azi in decursul zilei ce mi-ar fi putut zice ala. really, daca era solutia tuturor poroblemelor mele, the meaning of life sau ceva previziune asupra viitorului si numerelor loto???

ideea e ca e bine sa stii portugheza just in case.

Viva la vama!

Back at the desk luni la ora 10, ia ghici ca o sa stau degeaba toata ziua. noroc ca m-am intors de la mare ca sa fiu prezenta, si atat. Asa ca o sa scriu un blog pe sustache si o sa-l postez cand pot.

Tocmai am avut un weekend taare dubios preponderent in navodari. asta m-a facut sa inteleg o mare confuzie care se vehiculeaza in societatea tinerilor mai mult sau mai putin rebeli si anume ca vama sucks. ca-s prea multi oameni, prea multa tiganime, au patruns manelele si capitalismul. de atatea ori am auzit seniori ai vamii plangadu-se de moartea spiritului vamii (am incheiat citatul) ca am ajuns sa cred ca exista un loc mai bun la mare, ca se poate mai bine (in romania) si ca la un moment dat trebuie sa poti sa zici back to eforie, back to mamaia, back to the classics pentru ca eu nu sunt si nu vreau sa fiu punkerul ala care apare de 1 mai la protv la stirea despre cum se imbata romanii si-si fac de rusine tot neamul. ei bine nu-i asa. there's no place like vama si asta este.

weekendu asta am aflat ce inseamna sa stai intr-un camping amenajat, langa familii de tarani care like long walks on the beach, seminte nutline si manele in the morning. au copii mici si urati sau mari si neciopliti care urla si joaca voley, soacre grase care troneaza pe cate un scaun pescaresc, soti burtos cu mers de urangutan ce-si marcheaza teritoriul cu coji de seminte, sotii cu par scurt facut permanent si zero feminitate. noaptea par oameni normali, iubitori de natura cu spiritul mereu tanar dar odata cu venirea diminetii ii recunosti ca fiind metaforic aceiasi cu aia care isi spala daciile pe valea sapunului.

am crezut ca o sa rezist 2 zile in navodari, mai ales ca noaptea urma sa mingle cu mii de fripti ce fac dansuri ritualice pe plaja pe beaturi electro.

ei bine, n-am rezistat.

viva la vama! ....cu cafea la soni si mircea toma, cu tarabe cu cercei si mult mult praf. cu corturi pe plaja nu pe iarba din-aia dobrogeana rara si uscata.

105 is alive with the soud of muuuusic

am hotarat: 105-ul e cel mai funky autobuz. are cel mai neomegen -adica heterogen- crowd iar procentajul de pensionari e surprinzator de mic la ore de varf. porneste de la gara cu niste tanti fancy care vin de la birou si niste neni bronzati care nu vrem sa stim ce fac si atinge punctul de tensiune maxima la apaca unde urca o haita de muncitori transpirati, uneori la bustul gol, pusi pe glume si limbaj obscen, ca dupa o zi de truda la strung. toata lumea se lipeste de toata lumea, toata lumea e obosita si totusi de fiecare data cobor zambind sau razand la liceul eugen lovinescu. asta pentru ca nu exista zi in care sa nu se incinga cate o conversatie de genu:

nenea transpirat A: "da drumu' la aerul ala conditionat, bah, ce faci? economisesti motorina, ce aia ma-sii etc'
nenea transpirat B din celalalt capat: " e dat drumul, crede-ti ma pe mine, ca lucrez in domeniu"
nenea A nu se lasa convins: " ca animalele stam aici"
nenea B mai da ceva indicatii tehnice in gol, soferul oricum sta in casuta lui si nu aude nimic.
intre nenea A si nenea B un bronzat la caruia ii cedasem eu locul pentru ca a urcat inpingand un carucior arunca ceva gunoi pe geam. tanti de langa incepe sa-ti tina predici despre curatenie si sapte ani de acasa. tanti de langa tanti isi da si ea cu parerea. tanti de langa tanti de langa tanti face comentarii la adresa primariei si a echivalentului getesib din bucuresti. tanti din total alt colt al autobuzului ii da dreptate.
in alta zi s-a incins o conversatie intre total strangers despre o tipa care tragea din punga in autobuz. se pare ca problema nu era ca lua droguri in public, ci ca era tipa....

anyway ideea e ca o tura cu 105-ul e ca un musical. in viata reala toate conversatiile alea -aka the songs- par absurde si incredibly unappropriate dar cumva, puse in contextul unei cutii de metal in care 100 de oameni se calca pe picioare si transpira unul pe altul, everything fits si toata lumea e prietena cu toata lumea. cel putin pana la urmatoarea statie.