Ioana Sima: chestii pozitive:
Ioana Sima: caini
Ioana Sima: camera curata
Ioana Sima: gel de dus
Ioana Sima: roma
Ioana Sima: septembrie
Ioana Sima: bicicleta
Tiny Popsicle has signed out.
luni, 31 august 2009
Sfarsitul verii
Afara e soare dar racorut, e frumos ca la inceput de toamna.
Ieri m-a apucat nostalgia de toamna, dorul de scoala, de pulovere si de nuci culese de pe jos, plimbari pe stradutele din Sibiu si miros de rechizite noi. Si m-am gandit mult la toamna, si si mai mult la ce va fi si cum va fi. Pentru mine anii inca incep toamna. Asta a fost ieri, duminica.
De ieri pana azi s-a schimbat totul. Pare la fel - afara e mai inceput de toamna ca niciodata. Ca in fiecare zi lucratoare m-am trezit, am baut cafeaua, m-am dus la servici, si m-am intors acasa. E normal, nu poti fi nostalgic chiar in fiecare zi. E bine, n-am lucrat mult. Reconfortant, a mai trecut o saptamana.
Nu asta e problema, e luni ca in fiecare alta luni din viata. Si e la fel ca in fiecare zi de cand m-am intors. Si nu stie nimeni ca lumea s-a schimbat de tot, ca s-a golit si s-a intristat, nu vede nimeni si nu pot sa inteleg de ce!
Nimic nu mai e la fel, nici toamna, nici zilele, nici strazile Sibiului pe care n-a calcat niciodata, nici eu, nici planurile, nici nucile, nici patul in care m-am trezit. Si toate par la fel, dar nu pot fi, nu pot, nu pot! Si daca nici o particica de materie pe lumea asta n-ar da de gol ca s-a schimbat ceva, tot e adevarat, s-a dus, a fost si nu mai este si nu va mai fi niciodata. Arat la fel, vorbesc la fel si fac ce as face in mod normal, ce am facut ieri si in orice zi ca ieri.
Nu am murit, nu vreau sa mor. Zambesc la fel de mult ca altadata. Mi-ar placea sa cred ca zambesc altfel, dar poate nici asta nu e adevarat.
Pentru mine anii incep toamna. Dar cui ii pasa?
Ieri m-a apucat nostalgia de toamna, dorul de scoala, de pulovere si de nuci culese de pe jos, plimbari pe stradutele din Sibiu si miros de rechizite noi. Si m-am gandit mult la toamna, si si mai mult la ce va fi si cum va fi. Pentru mine anii inca incep toamna. Asta a fost ieri, duminica.
De ieri pana azi s-a schimbat totul. Pare la fel - afara e mai inceput de toamna ca niciodata. Ca in fiecare zi lucratoare m-am trezit, am baut cafeaua, m-am dus la servici, si m-am intors acasa. E normal, nu poti fi nostalgic chiar in fiecare zi. E bine, n-am lucrat mult. Reconfortant, a mai trecut o saptamana.
Nu asta e problema, e luni ca in fiecare alta luni din viata. Si e la fel ca in fiecare zi de cand m-am intors. Si nu stie nimeni ca lumea s-a schimbat de tot, ca s-a golit si s-a intristat, nu vede nimeni si nu pot sa inteleg de ce!
Nimic nu mai e la fel, nici toamna, nici zilele, nici strazile Sibiului pe care n-a calcat niciodata, nici eu, nici planurile, nici nucile, nici patul in care m-am trezit. Si toate par la fel, dar nu pot fi, nu pot, nu pot! Si daca nici o particica de materie pe lumea asta n-ar da de gol ca s-a schimbat ceva, tot e adevarat, s-a dus, a fost si nu mai este si nu va mai fi niciodata. Arat la fel, vorbesc la fel si fac ce as face in mod normal, ce am facut ieri si in orice zi ca ieri.
Nu am murit, nu vreau sa mor. Zambesc la fel de mult ca altadata. Mi-ar placea sa cred ca zambesc altfel, dar poate nici asta nu e adevarat.
Pentru mine anii incep toamna. Dar cui ii pasa?
vineri, 21 august 2009
Nach der Werbung
Sa zici ca fructele iubesc Granini e ca si cum ai zice ca gainile iubesc puiul la rotisor. Poti sa treci canibalismul prin toate formele de materie vie si tot nu e appealing. Cel mai appealing o reusit Hollywood-ul sa-l faca la vampiri (care oricum nu sunt vii), dar sa fim seriosi, Granini is no count Dracula.
Si totusi, de ce mama naibii beau fructele Granini?!?!?
Si totusi, de ce mama naibii beau fructele Granini?!?!?
miercuri, 12 august 2009
De ce o tipa ar trebui sa se simta mai bine la car-wash decat la coafor
Motivele care m-au facut sa cred ca a merge la car-wash si a merge la coafor ar trebui sa trezeasca aceleasi sentimente in sufletul unei femei, nu sunt chiar asa de aberante precum ar crede unii: in ambele locuri megi daca ai cam neglijat aspectul exterior si e high time sa faci o vizita profesionistilor care te pot ajuta, in ambele lucreaza niste oameni relativ needucati care se cred cei mai smecheri din breasla, in ambele locuri intampini bariere de coolness din ambele parti si, nu in ultimul rand, ambele vizite presupun ca tu, clientul si suferindul, sa predai controlul asupra unui bun de mare pret unui necunoscut care are instrumente infricosatoare in mana.
Daca v-am convins ca aceasta paralela are la baza premise solide si bine ancorate in realitate, haideti analizam de ce pentru o domnisoara neindemanatica - de pilda eu - o spalatorie auto este un loc mai placut decat un coafor. Ca s-o spunem pe bune, la spalatorie lucreaza numai barbati. Si nu din-aia gay, bi sau metro cum intalnesti la Chez Stiliste, ci barbati adevarati, testosteronati, murdari, musculosi si in salopeta. O desfatare pentru ochi! Poti intalni cel mult o tanti matroana careia ii platesti serviciile - dar asta in cazuri rare si si atunci, tanti e timida si simtita si se retrage in gospodaria din spate de indata ce fiii, sotii si nepotii pun piciorul in prag(ul masinii tale). Ma mult chiar, la car wash nu se ocupa un tip de podoaba ta, ci multi, multi, multi. Si daca ai noroc sa fii singurul client, TOTI!!!! Le dai cheia si se arunca zvelti peste bancheta din spate cu aspiratorul intr-o mana si carpa in alta, si o freaca nene pana lucreste!
Pe de alta parte, la coafor te trateaza o tanti sictirita care-si zice stilist pentru ca dupa ce a terminat mediocru scoala profesionala de coafezi a urmat un curs de 3 zile in mangalia de la care s-a ales cu o diploma de participare si cateva poze inramate. Te trateaza cu lene si neatentie, tunde trei suvite, mai barfeste cu cineva, mai tunde, mai pleaca, mai intinde si o intinde!
Toata operatiunea dureaza in ambele locuri cam la fel - sa zicem o jumatate de ora- dar pe cand un coafor -tus/aranjat - te usureaza de peste 40 de lei, o vizita la car-wash - interior/exterior - e undeva pe la 25-30.
Cu ce te alegi la sfarsit? Pai la modul ideal, cu un boost de self esteem in ambele cazuri. Freza noua sau masina lucioasa, oricare ar fi, se cam intorc privirile dupa tine pe strada... Dar sa fim realisti- la coafor sansa sa iesi cu capul in pamanti si o lacrima in coltul ochiului nu-i de neglijat, pe cand la car wash....how wrong can they be?!
Dureaza rezultatul? Nu. Ori ca nu mai reusesti niciodata sa refaci freza iesita de sub mana coafezei, ori ca parchezi masina sub un copac plini de ciori, in orice caz rezultatul e trecator si, in the big picture cam degeaba.
Daca v-am convins ca aceasta paralela are la baza premise solide si bine ancorate in realitate, haideti analizam de ce pentru o domnisoara neindemanatica - de pilda eu - o spalatorie auto este un loc mai placut decat un coafor. Ca s-o spunem pe bune, la spalatorie lucreaza numai barbati. Si nu din-aia gay, bi sau metro cum intalnesti la Chez Stiliste, ci barbati adevarati, testosteronati, murdari, musculosi si in salopeta. O desfatare pentru ochi! Poti intalni cel mult o tanti matroana careia ii platesti serviciile - dar asta in cazuri rare si si atunci, tanti e timida si simtita si se retrage in gospodaria din spate de indata ce fiii, sotii si nepotii pun piciorul in prag(ul masinii tale). Ma mult chiar, la car wash nu se ocupa un tip de podoaba ta, ci multi, multi, multi. Si daca ai noroc sa fii singurul client, TOTI!!!! Le dai cheia si se arunca zvelti peste bancheta din spate cu aspiratorul intr-o mana si carpa in alta, si o freaca nene pana lucreste!
Pe de alta parte, la coafor te trateaza o tanti sictirita care-si zice stilist pentru ca dupa ce a terminat mediocru scoala profesionala de coafezi a urmat un curs de 3 zile in mangalia de la care s-a ales cu o diploma de participare si cateva poze inramate. Te trateaza cu lene si neatentie, tunde trei suvite, mai barfeste cu cineva, mai tunde, mai pleaca, mai intinde si o intinde!
Toata operatiunea dureaza in ambele locuri cam la fel - sa zicem o jumatate de ora- dar pe cand un coafor -tus/aranjat - te usureaza de peste 40 de lei, o vizita la car-wash - interior/exterior - e undeva pe la 25-30.
Cu ce te alegi la sfarsit? Pai la modul ideal, cu un boost de self esteem in ambele cazuri. Freza noua sau masina lucioasa, oricare ar fi, se cam intorc privirile dupa tine pe strada... Dar sa fim realisti- la coafor sansa sa iesi cu capul in pamanti si o lacrima in coltul ochiului nu-i de neglijat, pe cand la car wash....how wrong can they be?!
Dureaza rezultatul? Nu. Ori ca nu mai reusesti niciodata sa refaci freza iesita de sub mana coafezei, ori ca parchezi masina sub un copac plini de ciori, in orice caz rezultatul e trecator si, in the big picture cam degeaba.
marți, 4 august 2009
*
Vai ce trist e blogul asta parasit si esuat. Mie nu-mi vine sa scriu, imi vine sa traiesc si viata nu mai vine odata. Sunt intr-o perioada de tranzitie dar sper sa ies din ea pana la pensie. Sa tranzitez odata catre ziua aia fericita in care sunt om mare, sau macar nu mai sunt om mic.
luni, 6 octombrie 2008
Me duc la pedure. Sau nu.
Sie haben’s ja gut gemeint, die Städtebauer, als sie in den 60ern die Ruhr-Uni errichteten: Wald-und-Wiesen-Niemandsland und mittendrin der Campus aus modernem Beton. Jetzt hat der Dreck die Klötze verfärbt, die sechsspurige Schnellstraße frisst sich durchs Gelände, Lüftungstürme ragen in den Himmel, und die Pflasterplatten poltern dumpf, wenn die Studenten darübergehen. Grau macht depressiv – vielleicht. Doch es ist das Grün, das Angst macht. Nicht bei Tag, da gibt es keine Probleme. Aber nach einem Abendseminar im Wintersemester, nach einer Party auf dem Nachhauseweg. Die Wege, die von der U-Bahn in die Wohnheimsiedlung führen, sind einsam, baumbestanden. Und manchmal bleibt nur der Trampelpfad durchs Laerholzwäldchen. Wie dunkle Säulen ragen da die Buchen in den Himmel. Ein paar Laternen werfen fahles Licht, lassen groteske Schattenmonster torkeln. Hier hat der Vergewaltiger mehrere Mädchen von hinten gepackt, ihnen das Messer an die Kehle gesetzt, hat sie die Böschung hinabgezerrt, zwischen Farnbüsche und totes Laub. Ein paar Meter in die Schwärze genügen.
S-a raspandit zvonul ca in zona umbla un violator. Prietenul prietenei cuiva l-ar fi vazut de curand langa camin si ar fi anuntat politia. Cunoscutul cunoscutei l-ar fi vazut chiar la un chef in fata caminului. Se spune ca n-ar trebui sa iesim noaptea singure din camin. Amu, nu stiu ce sa cred, daca se vorbeste aiurea si se traduce gresit dintr-o limba in alta, sau daca chiar trebuie evitate plimbarile sub clar de luna. Pana una alta google-ul trimite doar la ceva Serienvergewaltiger prins in 2002 si la un caz izolat in iunie. Ezit intre sa ma crizez ca bunicile care urmaresc stirile de la ora 5 si sa fac misto cu superioritate de fiecare data cand o domnisoara se cere acompaniata 3 metri in fata caminului. Vrem totusi sa fim prevazatori si luam masuri: pentru ridicat moralul Filmabend cu Deathproof-ul lui Tarantino. Sure makes me wanna kick ass...
It's times like these cand ma gandesc la Bucuresti si al sau cartier de pensionari Drumul Taberei...
S-a raspandit zvonul ca in zona umbla un violator. Prietenul prietenei cuiva l-ar fi vazut de curand langa camin si ar fi anuntat politia. Cunoscutul cunoscutei l-ar fi vazut chiar la un chef in fata caminului. Se spune ca n-ar trebui sa iesim noaptea singure din camin. Amu, nu stiu ce sa cred, daca se vorbeste aiurea si se traduce gresit dintr-o limba in alta, sau daca chiar trebuie evitate plimbarile sub clar de luna. Pana una alta google-ul trimite doar la ceva Serienvergewaltiger prins in 2002 si la un caz izolat in iunie. Ezit intre sa ma crizez ca bunicile care urmaresc stirile de la ora 5 si sa fac misto cu superioritate de fiecare data cand o domnisoara se cere acompaniata 3 metri in fata caminului. Vrem totusi sa fim prevazatori si luam masuri: pentru ridicat moralul Filmabend cu Deathproof-ul lui Tarantino. Sure makes me wanna kick ass...
It's times like these cand ma gandesc la Bucuresti si al sau cartier de pensionari Drumul Taberei...
joi, 2 octombrie 2008
SOS: Rafa
A venit momentul sa va povestesc despre colegul meu de apartament Rafa. Rafa este spaniol si are vreo 2 m inaltime. Cu toti cei doi metri ai lui l-am speriat de mama focului cand a ajuns in apartament: l-am intampinat gaelle si cu mine ca doua zane si i-am turuit toata povestea noastra si a apartamentului iar in momentul in care am inchis gura el a disparut si nu l-am mai vazut 2 zile.
Intr-un final se pare ca si-a facut curaj sa dea iar ochii cu noi si s-a intors acasa. S-a intors acasa cu un fotoliu. de unde? de la gunoi!!!! Il vazusem cu cateva zile inainte parasit langa cusca cu tomberoane, ud si murdar si mi-a scapat o glumita ca haha, hai sa-l luam in casa. Se pare ca si lui Rafa i-a venit aceeasi idee si poate pentru ca are capacitatea fizica de a transporta singur un fotoliu imens sau poate pentru ca nu are experienta de a fi trait in aceeasi casa cu bunicu-mio, s-a hotarat sa si-l (respectiv sa ni-l) insuseasca. Si in stilul lui caracteristic, a adus fotoliul si a disparut cateva zile.
Dupa ce am incercat vreo 5 produse hiperchimice de curatat, l-am dat dracului (pe fotoliu, nu pe Rafa) si am continuat sa folosim bucataria ca si cum nu ar avea un fotoliu mare si jegos in mijloc, la fel cum foloseam apartamentul, ca si cum n-ar sta si un spaniol cu 3 capete mai mare ca mine in el.
Until one fine day cand am ajuns acasa si am gasit o masa. Desi scorojita si murdara, asta nu era culeasa de la ghene, ci primita de la un Juan sau Carlos care redecora. Am pus-o intr-un colt al bucatariei, si, la fel ca pe fotoliu, am ignorat-o. Noi chiar avem o bucatarie destul de mare incat sa putem ignora complet doua piese de mobilier si totusi sa avem loc. Si-apai unde-s doua mai intra una....
Ieri Rafa a mai gasit un fotoliu. Tot la gunoi. Na in momentul in care si al doilea fotoliu a ajuns in bucatarie, s-a revoltat gospodina din mine, am pus piciorul in prag, am zis vreo doua cu frate si am decis sa nu mai ignor mobila care creste la noi in bucatarie. Ca-n povestea cu Herr Keuner la care a venit die Gewalt si l-a facut sclav si peste 7 ani Herr Keuner a zis "nein". Nu, n-am aruncat fotoliile, ci am tras o patura peste ele, iar pe masa am tras un ghiveci cu ierburi iar acum avem o bucatarie ca-n emisiunile de pe pro7. Metaforic vorbind, ma astept sa-si dea jos Rafa costumul de Rafa inchis cu un fermoar can MIB iar de sub pielea de spaniol bronzat sa apara Sonya Kraus si sa ne faca cu ochiul.
Intr-un final se pare ca si-a facut curaj sa dea iar ochii cu noi si s-a intors acasa. S-a intors acasa cu un fotoliu. de unde? de la gunoi!!!! Il vazusem cu cateva zile inainte parasit langa cusca cu tomberoane, ud si murdar si mi-a scapat o glumita ca haha, hai sa-l luam in casa. Se pare ca si lui Rafa i-a venit aceeasi idee si poate pentru ca are capacitatea fizica de a transporta singur un fotoliu imens sau poate pentru ca nu are experienta de a fi trait in aceeasi casa cu bunicu-mio, s-a hotarat sa si-l (respectiv sa ni-l) insuseasca. Si in stilul lui caracteristic, a adus fotoliul si a disparut cateva zile.
Dupa ce am incercat vreo 5 produse hiperchimice de curatat, l-am dat dracului (pe fotoliu, nu pe Rafa) si am continuat sa folosim bucataria ca si cum nu ar avea un fotoliu mare si jegos in mijloc, la fel cum foloseam apartamentul, ca si cum n-ar sta si un spaniol cu 3 capete mai mare ca mine in el.
Until one fine day cand am ajuns acasa si am gasit o masa. Desi scorojita si murdara, asta nu era culeasa de la ghene, ci primita de la un Juan sau Carlos care redecora. Am pus-o intr-un colt al bucatariei, si, la fel ca pe fotoliu, am ignorat-o. Noi chiar avem o bucatarie destul de mare incat sa putem ignora complet doua piese de mobilier si totusi sa avem loc. Si-apai unde-s doua mai intra una....
Ieri Rafa a mai gasit un fotoliu. Tot la gunoi. Na in momentul in care si al doilea fotoliu a ajuns in bucatarie, s-a revoltat gospodina din mine, am pus piciorul in prag, am zis vreo doua cu frate si am decis sa nu mai ignor mobila care creste la noi in bucatarie. Ca-n povestea cu Herr Keuner la care a venit die Gewalt si l-a facut sclav si peste 7 ani Herr Keuner a zis "nein". Nu, n-am aruncat fotoliile, ci am tras o patura peste ele, iar pe masa am tras un ghiveci cu ierburi iar acum avem o bucatarie ca-n emisiunile de pe pro7. Metaforic vorbind, ma astept sa-si dea jos Rafa costumul de Rafa inchis cu un fermoar can MIB iar de sub pielea de spaniol bronzat sa apara Sonya Kraus si sa ne faca cu ochiul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)