Me duc la pedure. Sau nu.

Sie haben’s ja gut gemeint, die Städtebauer, als sie in den 60ern die Ruhr-Uni errichteten: Wald-und-Wiesen-Niemandsland und mittendrin der Campus aus modernem Beton. Jetzt hat der Dreck die Klötze verfärbt, die sechsspurige Schnellstraße frisst sich durchs Gelände, Lüftungstürme ragen in den Himmel, und die Pflasterplatten poltern dumpf, wenn die Studenten darübergehen. Grau macht depressiv – vielleicht. Doch es ist das Grün, das Angst macht. Nicht bei Tag, da gibt es keine Probleme. Aber nach einem Abendseminar im Wintersemester, nach einer Party auf dem Nachhauseweg. Die Wege, die von der U-Bahn in die Wohnheimsiedlung führen, sind einsam, baumbestanden. Und manchmal bleibt nur der Trampelpfad durchs Laerholzwäldchen. Wie dunkle Säulen ragen da die Buchen in den Himmel. Ein paar Laternen werfen fahles Licht, lassen groteske Schattenmonster torkeln. Hier hat der Vergewaltiger mehrere Mädchen von hinten gepackt, ihnen das Messer an die Kehle gesetzt, hat sie die Böschung hinabgezerrt, zwischen Farnbüsche und totes Laub. Ein paar Meter in die Schwärze genügen.

S-a raspandit zvonul ca in zona umbla un violator. Prietenul prietenei cuiva l-ar fi vazut de curand langa camin si ar fi anuntat politia. Cunoscutul cunoscutei l-ar fi vazut chiar la un chef in fata caminului. Se spune ca n-ar trebui sa iesim noaptea singure din camin. Amu, nu stiu ce sa cred, daca se vorbeste aiurea si se traduce gresit dintr-o limba in alta, sau daca chiar trebuie evitate plimbarile sub clar de luna. Pana una alta google-ul trimite doar la ceva Serienvergewaltiger prins in 2002 si la un caz izolat in iunie. Ezit intre sa ma crizez ca bunicile care urmaresc stirile de la ora 5 si sa fac misto cu superioritate de fiecare data cand o domnisoara se cere acompaniata 3 metri in fata caminului. Vrem totusi sa fim prevazatori si luam masuri: pentru ridicat moralul Filmabend cu Deathproof-ul lui Tarantino. Sure makes me wanna kick ass...

It's times like these cand ma gandesc la Bucuresti si al sau cartier de pensionari Drumul Taberei...

SOS: Rafa

A venit momentul sa va povestesc despre colegul meu de apartament Rafa. Rafa este spaniol si are vreo 2 m inaltime. Cu toti cei doi metri ai lui l-am speriat de mama focului cand a ajuns in apartament: l-am intampinat gaelle si cu mine ca doua zane si i-am turuit toata povestea noastra si a apartamentului iar in momentul in care am inchis gura el a disparut si nu l-am mai vazut 2 zile.

Intr-un final se pare ca si-a facut curaj sa dea iar ochii cu noi si s-a intors acasa. S-a intors acasa cu un fotoliu. de unde? de la gunoi!!!! Il vazusem cu cateva zile inainte parasit langa cusca cu tomberoane, ud si murdar si mi-a scapat o glumita ca haha, hai sa-l luam in casa. Se pare ca si lui Rafa i-a venit aceeasi idee si poate pentru ca are capacitatea fizica de a transporta singur un fotoliu imens sau poate pentru ca nu are experienta de a fi trait in aceeasi casa cu bunicu-mio, s-a hotarat sa si-l (respectiv sa ni-l) insuseasca. Si in stilul lui caracteristic, a adus fotoliul si a disparut cateva zile.

Dupa ce am incercat vreo 5 produse hiperchimice de curatat, l-am dat dracului (pe fotoliu, nu pe Rafa) si am continuat sa folosim bucataria ca si cum nu ar avea un fotoliu mare si jegos in mijloc, la fel cum foloseam apartamentul, ca si cum n-ar sta si un spaniol cu 3 capete mai mare ca mine in el.
Until one fine day cand am ajuns acasa si am gasit o masa. Desi scorojita si murdara, asta nu era culeasa de la ghene, ci primita de la un Juan sau Carlos care redecora. Am pus-o intr-un colt al bucatariei, si, la fel ca pe fotoliu, am ignorat-o. Noi chiar avem o bucatarie destul de mare incat sa putem ignora complet doua piese de mobilier si totusi sa avem loc. Si-apai unde-s doua mai intra una....

Ieri Rafa a mai gasit un fotoliu. Tot la gunoi. Na in momentul in care si al doilea fotoliu a ajuns in bucatarie, s-a revoltat gospodina din mine, am pus piciorul in prag, am zis vreo doua cu frate si am decis sa nu mai ignor mobila care creste la noi in bucatarie. Ca-n povestea cu Herr Keuner la care a venit die Gewalt si l-a facut sclav si peste 7 ani Herr Keuner a zis "nein". Nu, n-am aruncat fotoliile, ci am tras o patura peste ele, iar pe masa am tras un ghiveci cu ierburi iar acum avem o bucatarie ca-n emisiunile de pe pro7. Metaforic vorbind, ma astept sa-si dea jos Rafa costumul de Rafa inchis cu un fermoar can MIB iar de sub pielea de spaniol bronzat sa apara Sonya Kraus si sa ne faca cu ochiul.

The numa-numa song in interpretare franceza

Radem, glumim, dar n-as vrea sa ma inteleg cand cant Noir Desir sub dus. Ca doar de-aia cant sub dus si nu in fata camerei...

cheflaioanasima

la turci

doamne cat de lame pot sa fiu. am ajuns in tara noua, in apartament nou, cu oameni noi si iacata-ma la net cafe la turci scriu mailuri si bloguri.

impresii din bochum: orasul arat chiar ok, dar asta poate pentru ca nu ma asteptam la mare lucru de la el. e foarte germania. totally germania. ceea ce nu-i chiar asa de rau dupa o vara petrecuta in bucuresti. stau intr-un complex studentesc (o yea) relativ ieftin si plin de biciclete.
apartamentul e geniaaaaal. e de doua ori cat the crackhouse si camera mea e maaareee si goaaalaaaa. colegii mei sunt frantuzoaica gale/gail care vorbeste engleza ca julie delphi si fumea-a-a-a-zaa (do the monkey with me) si spaniolul manolo jesus rodriguez si inca un nume care sta cu prietena lui anita (nemtoica) si care sunt veeeery nice, dar pleaca intr-o saptamana si imi lasa noptiera lor de la ikea (ikeeeaaa).

people seem nice. ceea ce chiaar nu ma asteptam de la nemti. dar poate astia sunt nemti complexati de faptul ca nimeni nu stie unde e orasul lor si ce se intampla acolo desi are 300000 de locuitori si metrou, asa ca se poarta total ne-nemtesc. i hope. sau poate pur si simplu s-au obisnuit cu gandul ca nu toata lumea are sange arian si ca si auslander sunt tot oameni. cred asta pentru ca 3 din 4 persoane cu care am intrat in vorba stiau mai rau ca mine limba. there´s a lot of us, ok?!

ma duc sa-mi caut bicicleta. pe strada. cheers!

pe mess cu ai mei

Dad: salut
Ioana: ce faceti?
Ioana: unde sunteti?
Dad: PRAGA !!!
[meanwhile eu ma plictisesc acasa]

Ioana: pai si stai pe internet?!?!
Dad: Area "Fara Sarma"
Ioana: ce inseamna asta?
Dad: Wireless
[nu-i prind glumele??? what happened to me?!?]

Dad: Stai ca vrea D-na mata
[poftiiiim? i-ai zis cuuum?]


ma plictisesc.

Caldura mare

Astazi am vazut o femeie goala pe strada. Radea in hohote in timp ce eu ma sufocam in tinuta mea business. Punct pentru ea.

Dar eu sunt intreaga la cap.
Punct pentru mine.

Ca la nebuni

De fi-e-ca-re data cand ma duc sa platesc intretinerea e show. Ar trebui sa o platesc mai des, in rate, sa ma duc in fiecare joi sa stau la coada la nenea administratorul in scara B ca e ca la stand-up comedy. Serios, daca e cineva care n-are ce face joi seara, il invit cu drag in uscatorie la o portie de ras pe infundate dupa usa. De cand stau in the crackhouse am platit de 3-4 ori taxele si de fiecare data s-a meritat: barbati care faceau schimb de retede de drob si de sfaturi de cum sa-si creasca fetele pubere, o tanti care se conversa cu pudelul ei, Pufi, un chinuit cu ochii bulbucati de la motul pe care stapana i-l prinsese in frunte cu un elastic de par. M-am intalnit cu vecina care mi-a spart cheful la 4 dimineata si m-a parat sefului de scara ca sunt destrabalata. Am prins discutii despre securitare si despre "ei" si am invatat cum sa ma port daca am ceva de reclamat la vreo institutie de stat: sa-i iau tare si sa-i dau cu amenintarile. Am primit saci de gunoi din partea primarului sectorului sase. Si toate astea pe langa discutiile standard intr-un cartier de pensionari: pensii mici, dureri de spare, vremuri grele.

Azi am fost sa platesc taxele. Cand am ajuns acolo, toata lumea urla, ca de obicei. Iesise tipa care sta in chirie langa uscatorie, o pitipoanca de vreo douaj de ani, si tocmai se lua in gura cu seful de scara ca vorbeste prea tare langa usa ei. Cearta clasica gen "haide dom'le" devenise una personala cu "hai ma", caci se pare ca nu era prima data cand se luau in gura. Si da-i cu handicapati, cu familie, cu jecmaneala, cu amenintari, cu jigniri si atacuri. Tipa, cam prostuta, nu intelegea ca nu e ok sa arate cu degetul catre el, sa-l tutuiasca si sa-i zica sa taca din gura ca-i doar un angajat iar el nu se lasa mai prejos: urla in gura mare ca el nu urla, el vorbeste normal. Dupa vreo 10 minute si cateva fraze patriotice de genul "asociatia de locatari e ca un organ viu, ea lucreaza in fiecare zi pentru noi toti", tipa renunta, la fel ca ala din spatele meu de la coada care se pare ca lasase mancarea pe foc.

All in all e distractiv sa stai in blocul asta. Iti da garantia ca esti ok, ca esti om normal. You may live in the crackhouse, dar altii fumeaza in scara blocului tau, you may scream like a little girl, dar sunt altii muuuult mai isterici decat tine.

eu sao muito confuso

Acum cateva saptamani ma intorceam cu marv de la sibiu cu trenul si ca sa treaca timpul mai usor si mai productiv rasfoiam un ghid de conversatie romano-portughez. eram intr-un rapid fara compartimente si, dupa bunul obicei, am enervat tot vagonul cu propozitii naive in portugheza care sunau ca si cum ne bitcheneam around ca doua mulheres de mahala. am tinut-o asa for a while, pana m-am plictisit si m-am impacat cu gandul ca nu o sa ajung sa castig foarte multi bani pentru ca stiu o limba exotica iar in lisabona va trebui sa cer cafea in engleza. in urmatoarele zile am mai tot vazut ghidul prin casa aruncat aiurea dar chiar nu ma simteam motivata sa pun mana pe el.

buuuun... dam putin fast-forward si ajugem la noaptea trecuta cand am visat ca faceam parte din ceva trib razboinic aflat in pragul unei batalii importante. asta am vistat, ok?! si nu, nu m-am uitat la xena inainte sa adorm. anyway, seful tribului a venit la mine si mi-a dat a veeery important assignment sa duc ceva celor mai viteji dentre viteji. zis si facut. m-am dus tantosa la razboinicul cel mai razboinic, the alpha male, si cand sa-i dau ce trebuia sa-i dau, gagiul imi zice ceva pe portugheza. faza la are eu ridic o spranceana, ma uit spre public si zic: you have got to be kidding me.

m-am tot intrebat azi in decursul zilei ce mi-ar fi putut zice ala. really, daca era solutia tuturor poroblemelor mele, the meaning of life sau ceva previziune asupra viitorului si numerelor loto???

ideea e ca e bine sa stii portugheza just in case.

Viva la vama!

Back at the desk luni la ora 10, ia ghici ca o sa stau degeaba toata ziua. noroc ca m-am intors de la mare ca sa fiu prezenta, si atat. Asa ca o sa scriu un blog pe sustache si o sa-l postez cand pot.

Tocmai am avut un weekend taare dubios preponderent in navodari. asta m-a facut sa inteleg o mare confuzie care se vehiculeaza in societatea tinerilor mai mult sau mai putin rebeli si anume ca vama sucks. ca-s prea multi oameni, prea multa tiganime, au patruns manelele si capitalismul. de atatea ori am auzit seniori ai vamii plangadu-se de moartea spiritului vamii (am incheiat citatul) ca am ajuns sa cred ca exista un loc mai bun la mare, ca se poate mai bine (in romania) si ca la un moment dat trebuie sa poti sa zici back to eforie, back to mamaia, back to the classics pentru ca eu nu sunt si nu vreau sa fiu punkerul ala care apare de 1 mai la protv la stirea despre cum se imbata romanii si-si fac de rusine tot neamul. ei bine nu-i asa. there's no place like vama si asta este.

weekendu asta am aflat ce inseamna sa stai intr-un camping amenajat, langa familii de tarani care like long walks on the beach, seminte nutline si manele in the morning. au copii mici si urati sau mari si neciopliti care urla si joaca voley, soacre grase care troneaza pe cate un scaun pescaresc, soti burtos cu mers de urangutan ce-si marcheaza teritoriul cu coji de seminte, sotii cu par scurt facut permanent si zero feminitate. noaptea par oameni normali, iubitori de natura cu spiritul mereu tanar dar odata cu venirea diminetii ii recunosti ca fiind metaforic aceiasi cu aia care isi spala daciile pe valea sapunului.

am crezut ca o sa rezist 2 zile in navodari, mai ales ca noaptea urma sa mingle cu mii de fripti ce fac dansuri ritualice pe plaja pe beaturi electro.

ei bine, n-am rezistat.

viva la vama! ....cu cafea la soni si mircea toma, cu tarabe cu cercei si mult mult praf. cu corturi pe plaja nu pe iarba din-aia dobrogeana rara si uscata.

105 is alive with the soud of muuuusic

am hotarat: 105-ul e cel mai funky autobuz. are cel mai neomegen -adica heterogen- crowd iar procentajul de pensionari e surprinzator de mic la ore de varf. porneste de la gara cu niste tanti fancy care vin de la birou si niste neni bronzati care nu vrem sa stim ce fac si atinge punctul de tensiune maxima la apaca unde urca o haita de muncitori transpirati, uneori la bustul gol, pusi pe glume si limbaj obscen, ca dupa o zi de truda la strung. toata lumea se lipeste de toata lumea, toata lumea e obosita si totusi de fiecare data cobor zambind sau razand la liceul eugen lovinescu. asta pentru ca nu exista zi in care sa nu se incinga cate o conversatie de genu:

nenea transpirat A: "da drumu' la aerul ala conditionat, bah, ce faci? economisesti motorina, ce aia ma-sii etc'
nenea transpirat B din celalalt capat: " e dat drumul, crede-ti ma pe mine, ca lucrez in domeniu"
nenea A nu se lasa convins: " ca animalele stam aici"
nenea B mai da ceva indicatii tehnice in gol, soferul oricum sta in casuta lui si nu aude nimic.
intre nenea A si nenea B un bronzat la caruia ii cedasem eu locul pentru ca a urcat inpingand un carucior arunca ceva gunoi pe geam. tanti de langa incepe sa-ti tina predici despre curatenie si sapte ani de acasa. tanti de langa tanti isi da si ea cu parerea. tanti de langa tanti de langa tanti face comentarii la adresa primariei si a echivalentului getesib din bucuresti. tanti din total alt colt al autobuzului ii da dreptate.
in alta zi s-a incins o conversatie intre total strangers despre o tipa care tragea din punga in autobuz. se pare ca problema nu era ca lua droguri in public, ci ca era tipa....

anyway ideea e ca o tura cu 105-ul e ca un musical. in viata reala toate conversatiile alea -aka the songs- par absurde si incredibly unappropriate dar cumva, puse in contextul unei cutii de metal in care 100 de oameni se calca pe picioare si transpira unul pe altul, everything fits si toata lumea e prietena cu toata lumea. cel putin pana la urmatoarea statie.

filozofia bomboanei

Inaugurez acest blog cu un mic omagiu adus lui vald, care m-a inspirat nu doar in alegerea titlului (caci, la drept vorbind el e maestru al conexiunilor simple) ci si deschizandu-mi calea spre intelepciune. Uitandu-ma la el, am inteles.....
cand esti mic, daca vrei o bomboana trebuie sa ii ceri lu' mami, sa te targuiesti, sa faci mutrite inocente, poate chiar- in cazul extrem- sa o meriti. cand cresti mare, afli ca ai un bol mare de bomboane la dispozitie, dar e treaba ta cum ti le imparti ca sa-ti ajunga!